Academia RATIO
Academia RATIO este proiectul nostru de suflet, mai exact o tabără de vară dedicată studenților, unde timp de o săptămână participăm la workshop-uri susținute de companii de top din domeniul economic, avem parte de oportunități de dezvoltare și angajare, activități de socializare, toate acestea fiind gratuite.
Academia RATIO este cea mai tare tabără de vară din domeniul economic. Nu o spunem noi, ci o spun participanții edițiilor trecute. Iată părerile lor:
Pentru mine, Academia RATIO reprezintă o săptămână la "foc continuu", plină de activități, oportunități, oameni faini, organizatori care dau tot ce-i mai bun pentru ca acest proiect să iasă minunat. Este ocazia perfectă de a-ți forma prieteni din alte colțuri ale țării, pasionați de același domeniu. Academia RATIO este un proiect de suflet, unde mă simt ca acasă. Mă bucur foarte mult că am participat pentru a doua oară, deoarece nu m-ați dezamăgit absolut deloc. Sunteți niște oameni minunați!
Academia RATIO este una dintre cele mai frumoase experiențe, alături de persoane minunate.
Am râs, ne-am distrat, am învățat. Mă bucur că am participat, am avut multe de învățat de la voi toți! Vă sunt recunoscătoare și vă mulțumesc!
Inițial am avut dubii cu privire la Academie, dar s-a dovedit a fi cea mai bună alegere pentru o minivacanță din care să pleci cu informații utile cu privire la viitoarea carieră.
Voluntarii au avut o energie pozitivă, care nu avea cum să nu te molipsească.
Discuțiile cu speakerii despre carieră au fost foarte folositoare, iar serile parcă voiam să nu se mai termine. Le-am petrecut alături de oameni de calitate, iar timpul la activitățile de socializare parcă zbura!!
Pe scurt, mi-a depășit total așteptările!!
Pentru mine, Academia a fost drumul spre un nou început, m-a ajutat să descopăr că tot ce ține de partea de contabilitate poate să fie îmbinat și cu distracția, că se pot lega ușor prietenii, că mi-ar plăcea să fac voluntariat și chiar mi-a dat curajul de a fi mai implicată în viitor și în alte proiecte, pentru că am văzut ce legături speciale se pot lega și ce oportunități pentru dezvoltarea personală sunt. Am rămas impresionată de faptul că, deși nu am cunoscut pe nimeni la început, m-am simțit parte din familia RATIO, ca și cum ne-am fi cunoscut de-o viață. Cuvintele sunt de prisos. Trebuie să aveți măcar o dată parte de experiența Academiei RATIO pentru a vă convinge și a trăi o poveste memorabilă.
Număr participanți anual: 80+
Ediții desfășurate: 12