RATIO este locul în care găsești zi de zi posibilitatea de a te autodepăși, locul în care înveți să investești în tine și să-i ajuți pe cei din jur, să greșești, să te dezvolți și să descoperi cum să îți gestionezi într-un mod cât mai eficient resursele.
În urma Adunării Generale din data de 10 martie 2019, RATIO și-a ales noul Consiliul Director pentru perioada 2019-2020. Cei 5 membri care în acest an vor forma Consiliul Director al asociaţiei şi cei alături de care vom duce mai departe ceea ce este astăzi RATIO sunt:
Emma POP – Președinte
Responsabilitatea şi perseverenţa sunt două valori pe care punem accent în organizarea şi desfăşurarea proiectelor noastre, iar aceste valori le insuflăm şi voluntarilor noştri. Emma Pop este persoana care în acest an universitar şi-a asumat responsabilitatea de a coordona unul dintre cele mai complexe şi de amploare proiecte ale asociaţiei noastre, Sherlock, ediţia a VII-a. Seriozitatea de care a dat dovadă în organizarea proiectului, precum şi modul în care a coordonat divizia de HR din cadrul departamentului Dezvoltare ne-au convins că Emma ne va reprezenta cu succes din postura de Președinte RATIO. Motivată şi dornică mereu de a schimba lucrurile în bine, suntem convinşi că Emma va folosi toate resursele disponibile pentru o evoluție frumoasă a asociației.
Florina OATYEȘ – Vicepreședinte
Voluntară RATIO din octombrie 2017, Florina şi-a adus aportul în scrierea şi organizarea proiectelor desfăşurate de RATIO în această perioadă, fiind unul dintre oamenii de bază atunci când vine vorba de logistică şi organizare. Energică şi mereu cu zâmbetul pe buze, Florina a coordonat divizia de HR a departamentului Dezvoltare, asigurându-se că voluntarii noştri sunt mereu motivaţi, dar că îşi iau şi pauzele bine meritate. Motivația și perseverența sa s-au fructificat prin obținerea titlului de Vicepreședinte RATIO.
Cristiana PANTAZI – Manager departament Financiar-Contabil
Ne bucurăm enorm atunci când voluntarii noștri nu renunță în a-și arăta valorile și a-și dezvolta capacitățile şi aptitudinile prin muncă şi dedicare. Cristiana Pantazi ne demonstrează că perseverenţa este una dintre valorile sale şi că implicarea în cadrul asociaţiei a devenit pentru ea primordială. Fostă coordonatoare a diviziei de Consulting din cadrul departamentului Financiar-Contabil, principala activitate a Cristianei a presupus înregistrarea şi gestionarea operaţiunilor financiare ale ONG-urilor partenere, responsabilitate ce implică un grad sporit de atenţie, precum şi cunoştinţe vaste în domeniu. Prin toată munca depusă de-a lungul anilor, Cristiana nu a încetat niciodată să ne surpindă cu ideile sale, devotamentul, implicarea şi umorul său, dovedindu-ne încă o dată că merită să facă parte din Consiliul Director RATIO.
Eduard COLȚUNESCU – Manager departament Dezvoltare
Omul a cărui prioritate este formarea şi motivarea membrilor asociaţiei noastre, determinat, calm şi dedicat activităţii sale, prin tot ceea ce face demonstrează că este persoana potrivită pentru funcția de Manager al departamentului de Dezvoltare, pentru al doilea an consecutiv. Eduard este o persoană sociabilă, atentă la detalii și foarte implicată, găsindu-și plăcerea în a lucra cu oamenii. Avem siguranța că va rămâne la fel de motivat și dedicat asociației noastre și că, având experieța necesară, va fi umărul de sprijin al noului Consiliului Director.
Diana TENDER – Manager departament Marketing
Spontaneitatea, responsabilitatea şi perspicacitatea sunt doar câteva dintre calităţile care o recomandă pe Diana Tender pentru postul de Manager al Departamentului de Marketing. Cu o experienţă de 2 ani și jumătate în cadrul Asociației Studenților Contabili RATIO, Diana şi-a făcut simţită prezenţa printr-o implicare continuă, dedicându-şi timpul şi energia în realizarea tuturor task-urilor propuse în timp util. Este omul care a însufleţit, dar a fost şi umărul de sprijin al Departamentului de Marketing pe toată această perioadă. Diana este o fire optimistă şi energică, care şi-a dezvăluit calităţile sale organizatorice şi spiritul de lider prin coordonarea diviziei Media, urmând acum să le aprofundeze din noua postură.
Dorința de a duce la un alt nivel povestea studenției lor și de a se deosebi față de alți studenți i-a determinat pe acești tineri să preia conducerea asociației, cu promisiunea că vor atinge cele mai înalte standarde în cadrul acestui mandat .
Articol realizat de: Alexandra ALBUL